plante de apartament

 

Înainte erau bibelourile, acum sunt plantele de interior cele mai apreciate obiecte de decor. Plantele vin cu responsabilități, însă odată ce le cunoști, vei vedea că nu sunt atât de mari. În plus, va transmite femeilor exact mesajul pe care vrei să-l transmiți: nu ți-e frică de responsabilități. Vezi mai jos 5 plante cu impact major pentru casa ta, care nu au nevoie de multă atenție.

Aloe vera

Aloe vera una dintre plantele suculente cu cel mai mult farmec. Pusă în ghiveciul potrivit, aceasta înfrumusețează orice spațiu instant.

Singurul lucru de care are nevoie este lumină directă, căci în rest aproape că poți uita de udatul ei. Vara trebuie udată la fiecare 2 săptămâni, iar iarna cam la o lună. Totuși, deși nu va fi nevoie să faci asta regulat, trebuie să te asiguri că nu îi pui mai multă apă decât are nevoie, deci nu ai voie să o îneci.

Snake plant

Altă plantă demnă de a fi neglijată este snake plant, pe care te încurajăm din tot sufletul să uiți să o uzi. Ba mai mult, aceasta trăiește cel mai bine cu lumină indirectă, însă nici în colțurile cu lumină și mai puțină nu face mofturi.

La fel ca lumina, nici cantitatea de apă nu trebuie să fie mai mare decât strictul necesar pentru supraviețuire. Ud-o doar după ce s-a uscat complet pământul și ai grijă să nu-i pui mai mult decât necesar.

Monstera

Dacă vrei o plantă care stârnește ușor conversații atunci când vin prietenii în vizită, ai nevoie de o monstera. Este acea plantă a cărei frunze au perforații, conferindu-i un caracter mai neobișnuit.

Ar trebui să știi că aceste perforații se nasc tocmai în funcție de cantitatea de lumină. Cu cât mai multă lumină, cu atât mai multe perforații, pe când lipsa acesteia duce la uscarea frunzelor. Această plantă curăță aerul, iar tu nu trebuie să o uzi decât o dată pe săptămână, doar dacă suprafața superioară a solului este foarte uscată. Altfel, uită de mentenanță și doar bucură-te de ea.

Apropo, ar mai fi de menținut că este toxică pentru oameni, câini și pisici. Ne așteptăm, totuși, că tu nu o vei include în meniul zilnic. Totodată, din experiența noastră, nici cei mai mulți prieteni ai omului nu o fac.

Citește continuarea AICI.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *